Dan Balan Despre tine cant

Adesea, tu nu vezi a mea sfârşire Şi pasul meu ce caută putere, În ochi, înca mai dăinuie aceeaşi regăsire De prea frumosu-ţi chip şi prea multă durere. Încă mi-e teamă de valul înspumat Ce-a vrut să ia cu el privirea lunii, Căci, tot ce-mi eşti cu-adevărat... E o văpaie ce arde şi-n ploile furtunii. Îţi aud paşii şi, îţi simt parfumul Îmi bate în fereastră, dulce, chipul tău, Desferecă zăvorul şi te rog,dă-mi drumul Că, numai la tine, este gândul meu. Îţi dăruiesc o noapte înstelată În casă tu, şi-afară eu,aşa cum a mai fost, Dar chiar şi-aşa, tu nu eşti vinovată Că, afară plouă şi viaţa asta n-are rost! Mi-e teamă de timpul, în care-mi vei găsi Numai cusururi şi vei uita c-a fost O vreme-n care, îmi jurai, că vei păşi Alăturea de mine, că altfel, n-are rost!... Eşti luciul apei,ce îmi arată chipul Şi viaţa, care, dacă nu mai este, Cândva, a fost!... (Florentina Crăciun Fabyola)